DE STIUTINEDITPOVESTI DE VIATASTIRI

Ce se întâmplă când crești un pui de cimpanzeu ca pe un pui de om? Experimentul Gua | DeStiut.ro

Ce se întâmplă când crești un pui de cimpanzeu și un bebeluș în același timp? Experimentul GuaFoto: Mad Science Museum

Când a fost tratat ca un om, puiul de cimpanzeu a acționat ca unul, până când fiziologia și dezvoltarea lui l-au tras înapoi. Dar ce se întâmplă când puiul de om începe să copieze puiul de cimpanzeu? Cum reacționezi atunci, ca părinte?

Ce se întâmplă când crești un pui de cimpanzeu și un bebeluș în același timp? Experimentul Gua
Foto: Mad Science Museum

Pe 26 iunie 1931, psihologul Winthrop Niles Kellogg și soția sa și-au mărit familia; de această dată, nu cu un pui de om, ci un pui de cimpanzeu. Cuplul plănuia să crească puiul de cimpanzeu, pe care l-au botezat Gua (o femelă de aproximat 7 luni), alături de propriul lor băiat, Donald. După cum s-a descris ulterior în The Psychological Record, ideea a fost să vadă cum poate mediul de trai să influențeze dezvoltarea: ar putea un pui de cimpanzeu care crește într-o casă cu oameni să ajungă să se comporte ca un om? Sau chiar să ajungă să fie văzut ca un om?

Încă din zilele sale de studenție, Winthrop Kellogg visa să conducă un astfel de experiment. Era fascinat de copii sălbatici sau de cei crescuți fără contact uman, de multe ori în natură. La acea vreme, se credea că toți copiii crescuți în sălbăticie au un IQ redus, dar Kellog nu era de acord cu acest lucru. Abandonarea unui copil în sălbăticie ar fi fost o mișcare scandaloasă din partea lui, Kellogg știa asta, așa că a optat să experimenteze scenariul invers – aducerea unui pui de animal în civilizație.

Pentru următoarele 9 luni, timp de 12 ore pe zi și 7 zile pe săptămână, Winthrop Kellogg și soția sa au efectuat neîncetat teste pe Donald și Gua. Cimpanzeul a depășit copilașul în apoape toate testele, în afară de limbaj. Mai mult, Donald era influențat de Gua și a început să mârâie și să urle.

Ce se întâmplă când crești un pui de cimpanzeu și un bebeluș în același timp? Experimentul Gua
Foto: Mad Science Museum

Cei doi părinți și-au crescut copiii în același mod (Gua era imbrăcată și hranită și se jucau cu ea ca și cum ar fi fost un om), pe lângă realizarea unei liste epuizante de experimente științifice care au inclus: „tensiunea arterială, memoria, dimensiunea corpului, reflexele, locomoția, puterea, dexteritatea, rezolvarea problemelor, temerile, echilibrul, comportamentul la joc, urcarea, ascultarea, înțelegerea limbajului, atenția și altele”, notează autorii de la The Psichological Record.

Deși Gua nu a reușit niciodată să vorbească, Donald a înceut să-și imite „sora”. Gua a învățat mai repede să mănânce singură, să îndeplinească anumite sarcini; prelua conducerea. Din punct de vedere fizic, Gua îl depășea pe Donald, devenise mult mai puternica și, probabil, soții Kellogg s-au temut pentru siguranța baiatului lor.

În cele din urmă,  Gua s-a lovit de un zid: nicio cantitate de antrenament sau de îngrijire nu ar putea depăși faptul că, din punct de vedere genetic, era un cimpanzeu. Ca atare, experimentul lui Kelloggs „a reușit probabil mai bine decât orice studiu înainte de timpul său, în a demonstra limitările eredității plasate pe un organism, indiferent de oportunitățile de mediu, precum și câștigurile de dezvoltare care ar putea fi obținute în medii îmbogățite.”, declară cei de la The Psichological Record. „Problema noastră finală este: de ce s-a încheiat proiectul atunci? Ni s-a spus doar că studiul a fost încheiat pe 28 martie 1932, când Gua a fost returnată în colonia de primate Orange Park printr-un proces de reabilitare treptată. Dar, de ce… familia Kelloggs, care sunt atât de specifici pe atâtea alte puncte, lasă cititorul să se întrebe.”

Ce se întâmplă când crești un pui de cimpanzeu și un bebeluș în același timp? Experimentul Gua
Foto: Mad Science Museum

Totuși, experimentul s-a încheiat destul de brusc și în mod misterios. S-ar putea ca soții Kellogg să fi fost pur și simplu epuizați după 9 luni de activități de parenting și știință non-stop. Sau poate a fost faptul că Gua era din ce în ce mai puternică și mai greu de controlat și că doamna și doctorul Kellogg se temeau că i-ar putea face rău fratelui său uman. În cele din urmă, o altă posibilitate vine în minte: în timp ce Gua nu arăta niciun semn se stăpânire a limbajului uman, „fratele” ei, Donald, începuse să imite sunetele făcute de Gua. „Pe scurt, retardul de limbaj al lui Donald ar fi putut pune capăt studiului”

Într-un final, soții Kellogg și-au făcut o idee despre anii de dezvoltare prin care trec copiii sălbatici, așa că au documentat studiul în cartea „The Ape and the Child”, iar Gua s-a întors la centrul Orange Park, însă, la un an de la separarea de „fratele” ei, Gua a murit de pneumonie. Impactul pe care l-a avut în domeniul psihologiei este remarcat si apreciat chiar si astăzi.

sursa1

sursa2