STIRI

Ana Maria Mărgean, românca talentată de 13 ani, a ridicat toată sala în picioare în finala America’s Got Talent VIDEO | DeStiut.ro

Ana Maria Mărgean, românca talentată de 13 ani, a ridicat toată sala în picioare în finala America's Got Talent VIDEO | DeStiut.ro

Ana Maria Mărgean a reușit performanța să ducă numele României în finala celebrului show de peste ocean, America’s Got Talent.
La vârsta de 13 ani, Ana Maria a impresionat publicul și jurații cu numărul ei artistic inedit, un show de ventrilocie.
Împreună cu păpușa Lizzy pe care a prezentat-o în fața publicului american ca fiind „Doamna Știe Tot”, micuța româncă a interpretat melodia „I put a spell on you”.

Este vorba de momentul care i-a adus apreciere și în România la show-ul „Românii au talent” și pe care a reușit să-l ridice la alt nivel, după apariția ei pe scena din America.

Bună seara tuturor! Sunt aici în seara aceasta cu o persoană foarte specială în viața mea, e vorba despre mentorul meu, care îmi este și profesor de canto: dna „Știe Tot”. E mereu alături de mine pentru a-mi da sfaturi și pentru a mă încuraja”, a spus Ana-Maria Mărgean, care a fost susținută din public de mama ei.

Ana Maria Mărgean a fost comparată de jurați cu Ariana Grande: „Dacă Ariana Grande ar fi avut 13 ani și ar fi fost româncă”

Momentul artistic combinat cu talentul de ventriloc al fetei a stârnit ropote de aplauze.
Jurații au apreciat prestația fetei, dar și apariția ei, pe care a comparat-o cu celebra artistă Ariana Grande.

„Dacă Ariana Grande ar fi fost româncă și ar fi avut 13 ani și o păpușă. La asta cred că ne-am uitat! Pe de altă parte, într-o țară în care engleza nu e nici măcar limba ta maternă, tu ai fost capabilă să stârnești râsete aici, în America. Este absolut uimitor! Ești exact unde un star ar trebui să fie!”, a spus Howiw Mandel, unul dintre jurați.

Modelul Heidi Klum, care ocupă și ea un loc la masa juraților, a fost cucerită de talentul de ventriloc al fetei.

„Perfect! A fost perfect! Și ai cântat fără să îți miști buzele… Cred că ești cu adevărat incredibilă!”, a spus și Heidi Klum.

Simon Cowell, cunoscut pentru duritatea cu care îi evaluează pe concurenți, a rămas extrem de plăcut de apariția româncei și a zâmbit pe toată durata prestației de pe scenă.

„Ana, ce mi s-a părut cu adevărat remarcabil a fost naturalețea cu care ai venit pe scenă. Meriți cu adevărat să fii aici”, i-a spus Simon Cowell.

Nu în ultimul rând, Ana Maria Mărgean a impresionat și prin naturalețea cu care și-a prezentat show-ul în limba engleză, cu atât mai mult cu cât a fost vorba de un număr de ventrilocie, jonglând astfel pe mai multe voci și intonații.

Momentul artistic al Anei Maria Mărgean de pe scena America’s Got Talent a strâns aproape 1 milion de vizualizări în nicio săptămână de când a fost urcat pe Youtube.