BREXITSTIRI

Marea Britanie face anunțul care schimbă regulile: se revine la controalele vamale

Guvernul Marii Britanii a avertizat în primul rând companiile care exportă în Uniunea Europeană că trebuie să se pregătească, imediat după perioada de tranziție post-Brexit, la revenirea controalelor vamale la granițele sale.

Conform unui comunicat de presă emis luni, guvernului britanic prevede reintroducerea controalelor la importurile asupra bunurilor provenind din UE la granițe după perioada de tranziție care se termină în 31 decembrie.

Începând cu 2021, “Regatul Unit va fi în afara pieței unice și a uniunii vamale, va trebui deci să fim pregătiți pentru proceduri vamale și controalele care vor urma inevitabil“, a subliniat Michael Gove, ministru în cabinetul Boris Johnson.

Importurile și exporturile din și spre UE nu vor avea dreptul la un tratament preferențial ci vor fi supuse acelorași controale ca cele care provin din alte zone ale lumii, a adăugat el.

Guvernul britanic a avertizat companiile care exportă în Uniunea Europeană că trebuie să se pregătească la o revenire a controalelor vamale

Marea Britanie a ieșit oficial din UE în 31 ianuarie dar continuă să aplice regulile europene într-o perioadă de tranziție care se încheie la finalul acestui an, timp în care guvernul conservator al lui Boris Johnson intenționează să încheie negocieri complexe privind un acord de liber-schimb cu principalul său partener comercial.

Cu toate acestea, economiștii preconizează un impact foarte negativ asupra economiei britanice dacă ieșirea din UE nu se încheie cu un acord de liber-schimb satisfăcător ci se va traduce de facto printr-un Brexit “dur“.