BREXITSTIRI

Marea Britanie trece la amenințări: va demara pregătirile pentru a părăsi UE fără un acord comercial

Marea Britanie urmează să demareze pregătirile pentru a părăsi UE fără un acord comercial în următoarele patru luni, în cazul în care UE nu acceptă până atunci cererile Londrei.

Mandatul Marii Britanii pentru negocierile comerciale cu UE, dat publicității joi, 27 februarie, afirmă cu claritate că dacă „liniile mari” ale unui acord nu sunt convenite până în iunie, guvernul va începe pregătirea pentru ieșirea fără o astfel de înțelegere, la sfârșitul perioadei de tranziție, pe 31 decembrie 2020.

Aceasta va însemna că societăților comerciale britanice li se va comunica că au la dispoziție șase luni pentru a se pregăti de un Brexit fără acord, urmând ca relațiile dintre cele două părți să se desfășoare în conformitate cu reglementările Organizației Mondiale a Comerțului.

Documentul de 30 de pagini al guvernului, dat publicității joi, după ce UE și-a prezentat și ea mandatul acum două zile, pune o presiune enormă pe Bruxelles pentru a accepta varianta lui Boris Johnson.

Guvernul de la Londra a avertizat că nu va prelungi sub nici o formă negocierile dincolo de 31 decembrie, așa cum au lăsat să se înțeleagă că doresc liderii europeni.

Guvernul condus de Boris Johnson consideră că relația viitoare cu UE „trebuie bazată pe cooperare amiabilă între părți suverane egale, fiecare respectând autonomia legislativă a celeilalte și dreptul de a-și gestiona resursele cum crede de cuviință”.

Aceasta înseamnă că nu vom fi de acord cu nici o obligație ca legile noastre să fie aliniate cu cele ale UE, ori cu ale instituțiilor UE, inclusiv ca Curtea Europeană de Justiție să aibă vreo jurisdicție în Marea Britanie.”