STIRI

Român prins la furat de haine în Marea Britanie. Fura pentru că „avea datorii”

Un cetățean român de 27 de ani plecat în Marea Britanie, riscă ani grei de închisoare după ce a fost prins la furat de haine într-un centru comercial scrie, transmite Examiner Live.

Românul (Constantin Andronache) s-a stabilit în Sheffield, dar obişnuia să dea loviturile la distanţă mare de oraşul respectiv, tocmai pentru a pune în dificultate autorităţile engleze.

În cele din urmă, românul a fost prins şi a ajuns în faţa judecătorilor, unde a recunoscut trei infracţiuni de furt.

Autorităţile locale sunt convinse însă că românul a dat mai multe lovituri încă din iunie anul trecut şi obişnuia să fure haine de firmă.

Chestionat în legătură cu ce are de spus în favoarea sa, Constantin Andronache a precizat că a comis furturile pentru că… are de achitat o datorie mare pe care a făcut-o pentru a ajunge la muncă în Anglia.