De-a lungul secolelor, Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a suferit atacuri violente, incendii și cutremure. A fost distrus în 1009 și reconstruit ulterior, determinându-i pe savanții moderni să pună la îndoială dacă poate fi locul identificat drept locul de înmormântare a lui Hristos de o delegație trimisă de la Roma în urmă cu 17 secole.
Acum, rezultatele testelor științifice furnizate National Geographic par să confirme că rămășițele unei peșteri de calcar înrădăcinate în biserică sunt rămășițe mormântului localizat de vechii romani. Mortarul prelevat între suprafața de calcar originală a mormântului și o placă de marmură care îl acoperă a fost datat în jurul anului 345 d.Hr.. Potrivit relatărilor istorice, mormântul a fost descoperit de romani și consacrat în jurul anului 326.
Până acum, primele dovezi arhitectonice găsite în și în jurul complexului de morminte sunt datate perioadei cruciadelor, făcându-l să nu depășească 1.000 de ani. Mormântul a fost deschis pentru prima dată în octombrie 2016, când sanctuarul care închide mormântul, cunoscut sub numele de Edicule, a suferit o restaurare semnificativă de către o echipă interdisciplinară de la Universitatea Tehnică Națională din Atena.
O privire în interiorul Mormântului lui Hristos
Mai multe probe de mortar din diferite locații din Edicule au fost prelevate la acel moment pentru datare, iar rezultatele au fost furnizate recent către National Geographic de către supervizorul științific șef Antonia Moropoulou, care a condus proiectul de restaurare a Edicule. Când reprezentanții lui Constantin au ajuns la Ierusalim în jurul anului 325 pentru a localiza mormântul, ar fi fost îndrumați către un templu roman construit cu aproximativ 200 de ani mai devreme. Templul roman a fost dărâmat și săpăturile de sub el au scos la iveală un mormânt tăiat dintr-o peșteră de calcar. Partea de sus a peșterii a fost tăiată pentru a expune interiorul mormântului, iar Edicula a fost construită în jurul acesteia.
O trăsătură a mormântului este un raft lung, sau „pat de înmormântare”, care, potrivit tradiției, era locul în care trupul lui Iisus Hristos a fost pus în urma crucificării. Astfel de rafturi și nișe, tăiate din peșterile de calcar, sunt o caracteristică comună în mormintele evreilor din Ierusalimul din secolul I.
Se consideră că placa de marmură care acoperă „patul de înmormântare” a fost instalată cel târziu în 1555 și, cel mai probabil, a fost prezentă încă de la mijlocul anilor 1300, conform relatărilor pelerinilor.
Citește și: De ce pandemia transformă atât de mulți oameni în teoreticieni ai conspirației | DeStiut.ro
Când mormântul a fost deschis în noaptea de 26 octombrie 2016, oamenii de știință au fost surprinși de ceea ce au găsit sub placa de marmură: o placă de marmură mai veche, spartă, gravată cu o cruce, care se sprijină direct deasupra suprafeței de calcar originală a „patului de înmormântare.”
Unii cercetători au speculat că este posibil ca această placă mai veche să fi fost pusă în perioada cruciadelor, în timp ce alții au oferit o dată anterioară, sugerând că ar fi putut fi deja în loc și ruptă când biserica a fost distrusă în 1009. Nimeni, cu toate acestea, nu era pregătit pentru a pretinde că aceasta ar putea fi prima dovadă fizică pentru cel mai timpuriu altar roman din zonă.
Este într-adevăr Mormântul lui Hristos?
Noile rezultate ale testelor, care dezvăluie că placa inferioară a fost data cu mojar cel mai probabil la mijlocul secolului al IV-lea, sub ordinele împăratului Constantin, vin ca o surpriză binevenită pentru cei care studiază istoria monumentului sacru. „Evident, această dată este nepotrivită pentru tot ceea ce a făcut Constantin”, spune arheologul Martin Biddle, care a publicat un studiu seminal despre istoria mormântului în 1999. „Este remarcabil”.
Citește și: Controversata „Universitate Ambulantă”, locul unde s-a lansat Marie Curie | DeStiut.ro
În timpul restaurării ediculului de-a lungul unui an, oamenii de știință au putut, de asemenea, să stabilească că o cantitate semnificativă din peștera mormântului rămâne închisă în pereții altarului. Probele de mortar prelevate din resturile zidului sudic ale peșterii au fost datate la 335 și 1570, care oferă dovezi suplimentare pentru lucrările de construcție din perioada romană, precum și o restaurare documentată din secolul al XVI-lea. Mortarul preluat de la intrarea în mormânt a fost datat secolului al XI-lea și este în concordanță cu reconstrucția Ediculului în urma distrugerii sale în 1009.
„Este interesant modul în care acest mortar, nu numai că oferă dovezi pentru cel mai timpuriu altar din zonă, dar confirmă și secvența de construcție istorică a Ediculului”, observă Moropoulou.
Probele de mortar au fost datate independent la două laboratoare separate folosind luminescența stimulată optic (OSL), o tehnică care determină când sedimentul de cuarț a fost cel mai recent expus la lumină. Rezultatele științifice vor fi publicate de Moropoulou și echipa ei într-un număr viitor al Journal of Archaeological Science: Reports.
Citește și: Chang și Eng, adevărații gemeni siamezi, au fost mult mai mult decât un spectacol ciudat | DeStiut.ro
