DE STIUTINEDITLIFE STYLEPOVESTI DE VIATASOCIALSTIRITravel

Tezaurul României, expus la Madrid până la sfârşitul lunii ianuarie, anul viitor | DeStiut.ro

Tezaurul României, expus la Madrid până la sfârşitul lunii ianuarie, anul viitorSursa foto: Stirile Pro TV

O expoziţie impresionantă despre rădăcinile dacice şi romane ale poporului român se va deschide la Muzeul Naţional de Arheologie din Madrid. Piese din perioada romană, descoperiri getice timpurii şi alte artefacte formidabile specifice perioadei vor fi expuse pentru prima dată în afara României, notează Observator News.

Cele peste 800 de artefacte din tezaurul României, de o valoare inestimabilă, au ajuns în capitală Spaniei. Obiectele au fost transportate în condiții de maximă securitate cu un avion militar și au fost transferate cu la fel de mare grijă la muzeul național de arheologie din Madrid, unde vor fi expuse. Piese de tezaur din aur și argint cu o greutate de cel puțîn 50 de kilograme vor fi arătate publicului iberic cu ocazia celebrării a 140 de ani de relații diplomatice româno-spaniole, notează Știrile PRO TV.

Cele 835 de piese de tezaur provenite de la 39 de muzee din România au fost duse la Madrid cu o aeronava militară Hercules a Forțelor Aeriene Române. De pe aeroport încărcătură extrem de valoroasă a fost preluată cu mare grijă și transferată la Muzeul Național de Arheologie al Spaniei acolo unde va fi expusă.

Tezaurul României, expus la Madrid până la sfârşitul lunii ianuarie, anul viitor
Sursa foto: Observator.ro

„Toate operațiunile care au presupus manipularea și transportul acestora s-au realizat după protocoale stricte, care să asigure atât garantarea integrității fizice cât și a securității artefactelor. Bineînțeles că operațiunile de transfer au fost coordonate cu autoritățile spaniole.”

– Gabriela Dancău, Ambasadoarea României în Regatul Spaniei.

Citește și: Guvernul a adoptat ordonanța anti-plastic. Ce produse din plastic vor fi interzise în România | DeStiut.ro

„Colecțiile au fost transferate cu escortă a poliției spaniole de la aeroport și până la muzeu iar oamenii legii au supravegheat în permanentă muzeul și pe toată durata operațiunilor de descărcare.”

– Andres Carratero, directorul muzeului de Arheologie Madrid.

Artefactele au fost descărcate în depozitele muzeului urmând că specialiștii să înceapă pregătirea expoziției în cel mai scurt timp. Standurile pe care vor fi expuse obiectele de artă, aduse tot din România, au fost instalate deja în sălile muzeului.

Coiful de aur geto-dac descoperit la Coțofeneșți în Prahova, o piesă unică în lume, din aur masiv grea de aproape 1 kg va fi vedetă expoziției arheologice organizată de Ministerul Culturii alături de partenerii spanioli. Alte artefacte neprețuite precum brățări dacice regale de la Sarmizegetusa sau piese din tezaurul de la Pietroasele și Apahida, completează moștenirea daco-română pe care țară noastră o va expune la Madrid.

Citește și: Aproape 1,5 milioane de israelieni din 9,3 milioane de locuitori ai țării au primit a treia doză | DeStiut.ro

Conform reprezentanților Muzeului Național de Istorie din București, curatorii expoziției, întreagă colecție are 6,5 tone din care piesele din aur și din argint cântăresc câte 25 de kilograme fiecare. Valoarea de asigurare a obiectelor este de zeci de milioane de euro.

Expoziția va fi deschisă de la 1 octombrie și va putea fi vizitată gratuit până la finalul lunii ianuarie.

Sursa: Stirile PRO TV

Citește și: Netflix pregătește „Tudum”, primul său eveniment virtual global pentru fani, pe 25 septembrie | DeStiut.ro

Citește și: Misteriosul „fund fals” al zonei Twilight din Ocean | DeStiut.ro

Citește și: Titanic II ar putea naviga în 2022, urmând ruta originală | DeStiut.ro