DE STIUTINEDITLIFE STYLEPOVESTI DE VIATASANATATESTIRI

Maternitatea și nașterea în Marea Britanie: „Nu am plătit nicio liră pentru consultații, naștere, spitalizare sau medicamente!” | DeStiut.ro

Maternitatea și nașterea în Marea Britanie: „Nu am plătit nicio liră pentru consultații, naștere, spitalizare sau medicamente!”Credit: e-sanatate.md

Orice femeie își dorește să aibă o sarcină ușoară și să nu fie nevoită să se gândească câți bani ar trebui să strângă pentru medicul care îi va supraveghea sarcina și nașterea. Doina Lungu, o tânără mămică care a născut acum două luni în Marea Britanie, spune că a fost scutită de toate aceste griji. Doina a acceptat să povestească pe îndelete pentru mămicile din Moldova (e-sanatate.md), despre experiența de a naște departe de casă și cum este sistemul medical britanic.

„În Marea Britanie asigurarea medicală este asigurare de facto şi nu doar o hârtie care îți asigură nişte analize. Gratuitatea serviciului medical este un mare avantaj al pacienților, astfel că ei nu sunt puși în situația de a se gândi de unde să își finanțeze îngrijirea medicală, atunci când se află într-un moment vulnerabil. Aceasta este o părere personală absolut subiectivă, astfel încât părerile și experiențele rămân a fi diferite”

– Doina Lungu

Sistemul medical britanic este foarte eficient și se bazează pe medicina de familie, care acordă asistență medicală primară. Dacă medicul de familie consideră că o persoană are nevoie de asistență de specialitate, îi va elibera bilet de trimitere la medicul de specialitate, iar după consultația cu acesta, medicul specialist este obligat să răspundă medicului de familie printr-o scrisoare, în care să explice starea de sănătate a pacientului.

Fiecare cetățean este obligat să se înregistreze la un medic de familie (numit GP). Din acel moment, pentru orice problemă de sănătate îți faci programare la medicul de familie care te consultă și în funcție de problema pe care o ai, fie îți dă tratament, fie îți recomandă alți medici de specialitate. Orice consultație este gratuită, la fel și oricare altă consultație prestată de un medic de specialitate. La fel, este gratuită orice investigație la care ești supus. Dacă se recomandă tratament medicamentos, plătești o taxă fixă de 7 lire şi 20 cenţi pe prescripție indiferent de valoarea reală a medicamentului. Pacienții care au sub 18 ani, femeile însărcinate, pensionarii, persoanele cu handicap și alte grupuri sociale sunt scutite de această taxă, astfel că medicamentele le sunt eliberate gratuit”

– Doina Lungu

Există însă, spune Doina, lacune greu de trecut cu vederea şi în sistemul medical din Marea Britanie. „Sunt sceptică cu privire la sistemul medical de urgență care, tind să cred, are unele carențe. Uneori, durează câteva zeci de ore pentru a avea asistența medicală de urgență, desigur în funcție de gravitatea cazului”.

Citește și: În Scoția, copiii și tinerii fac excepție la unele restricții! | DeStiut.ro

Maternitatea și nașterea în Marea Britanie: „Nu am plătit nicio liră pentru consultații, naștere, spitalizare sau medicamente!”
Credit: e-sanatate.md

Maternitatea și nașterea în Marea Britanie

Când a aflat că este însărcinată Doina a mers la medicul de familie, care i-a confirmat sarcina și a înregistrat-o la o moașă. „În câteva zile am primit scrisoare acasă în care era confirmată prima întâlnire cu moașa. După prima consultație, am știut că totul va fie bine. Felul în care îți explică lucrurile și amabilitatea lor îți oferă încredere și liniștea că totul este sub control”, spune Doina. Moașa (midwife) îi ascultă inima bebelușului, ia analizele de sânge şi urină la fiecare patru săptămâni. În cazul în care rezultatele nu sunt bune sau gravida nu se simte prea bine, atunci moașa este obligată să-i facă programare la Unitatea de maternitate, unde un medic ginecolog o va consulta și îi va spune ce trebuie să facă în acest caz. În timpul sarcinii fiecare gravidă trebuie să facă două ecografii, conform sistemului medical britanic.

„Prima are loc între 8 și 14 săptămâni la care se estimează data nașterii bazată pe dimensiunile fătului, iar a doua are loc între săptămânile 18 – 21 unde se verifică anomaliile și durează în jur de 40 – 50 minute. La cea de-a doua ecografie se poate anunța și sexul copilului, doar dacă părinții vor acest lucru. În afară de aceste două ecografii de bază, s-ar putea ca gravidei să i se recomande și alte ecografii în cazul în care moașa consideră necesar. […] Felul în care s-au comportat moașa și ceilalți medici care m-au consultat într-o anumită etapă a sarcinii mi-a influențat starea de spirit. Ei m-au ajutat să mă simt mai liniștită, mi-au oferit acea siguranță că eu și bebelușul suntem bine, iar acesta este un lucru foarte important când ești la prima sarcină.”

– Doina Lungu

În Marea Britanie, pentru toate gravidele sunt organizate cursuri pre-natale, unde viitoarele mame învață totul despre sarcină și naștere. Sunt informate ce trebuie să conțină geanta unei mame și li se face un tur al maternității pentru a lua cunoștință cu sălile de naștere, a vedea care este atmosfera de aici. La fel, gravidele sunt instruite și ce trebuie să facă când începe travaliu. „Aceste cursuri au fost foarte utile, mai ales pentru mine care eram la prima naștere”.  

La aceste cursuri sunt invitați și tații, unde li se explică cum le pot ajuta pe soții în timpul nașterii și cum să reacționeze la anumite situații. „Din propria experiență, consider că este foarte important ca soțul să fie lângă tine. Eu, cel puțin, m-am simțit în siguranță prin faptul ca mă ținea de mână și era acolo. Este un sentiment divin atunci când copilașul vine pe lume și îți este pus „skin to skin” (piele la piele) și mai este și soțul lângă tine, aceasta este adevărata fericire”, spune Doina.

Citește și: Tesco introduce limită de 3 articole pentru anumite produse! | DeStiut.ro

Conform sistemului britanic, gravidele nasc doar sub supravegherea moașei în cazul în care sarcina a decurs normal și nașterea urmează să fie naturală. În cazul în care au fost anumite complicații pe parcursul sarcinii sau au apărut în timpul travaliului,  gravidele sunt transferate în secția „high risk” (secţia cu risc înalt) unde sunt monitorizate intens. În afară de moașă, la naștere mai asistă un medic care de asemenea, pe parcursul travaliului verifică constant starea gravidei și a bebelușului. Întrebată dacă mămicile pot alege cum vor să nască – natural sau prin cezariană, Doina mărturisit că nu există un așa obicei. „A naște prin cezariană nu poate fi un moft al gravidei, ci doar o decizie a moașei și a medicilor de specialitate”. Și nu – doctorii nu pot fi mituiți, pentru a-i convinge să găsească un motiv medical pentru cezariană, atunci când, de fapt, nu există.

Maternitatea și nașterea în Marea Britanie: „Nu am plătit nicio liră pentru consultații, naștere, spitalizare sau medicamente!”
Credit: e-sanatate.md

„Nu am plătit nicio liră pentru consultații, naștere, spitalizare sau medicamente!”

Înainte, dar și după naștere mămicile primesc un pachet ce conține scutece, șervețele umede, diverse creme pentru scutece, mostre cu detergent pentru spălat hainele bebelușului și vouchere cu reduceri la produse pentru copii, cu care pot merge în majoritatea magazinelor. Geanta de maternitate trebuie să conțină: o cămașa de noapte comodă pentru alăptat, papuci de cameră, haine pentru externare, produse pentru igiena personală. Pentru bebeluși, câteva hăinuțe, căciuliţe, ciorapi, scutece, șervetele umede și câteva pături.

Un alt aspect demn de lăudat este faptul că orice mamă și copilul nou-născut sunt incluși în programul numit „Health Visiting Programme” care vine în sprijinul proaspetelor mămici și copiilor până la 5 ani. „Programul are scopul de a oferi copiilor un start sănătos, astfel explicând părinților cum trebuie aceştia îngrijiți, cum și când trebuie puși la somn, cum trebuie hrăniți, câte scutece trebuie să ude pe zi etc”.

Citește și: Noile amenzi Covid de până la 10.000 GBP intră în vigoare în Anglia | DeStiut.ro

În Marea Britanie toate mămicile sunt încurajate să alăpteze. O asistentă specializată în alăptare le arată mămicilor cum să alăpteze, care este poziția ideală a bebelușului, de câte ori acesta trebuie alăptat sau cum să stimuleze lactația.

„Aici, rata alăptării este foarte mică. Unele mame aleg din start să hrănească bebelușii cu lapte praf. Presupun că din acest motiv se atrage o atenție deosebită încurajării mamelor să alăpteze. Medicul nu va semna fișa de externare până nu se asigură că mama este capabilă să hrănească bebelușul, fie cu sân, fie cu lapte praf.”

– Doina Lungu

Mămicile își pot alege ce să mănânce după un meniu standard. Acesta conține preparate din carne de vită, pui sau pește cu garnitură de piure, cartofi copți, cartofi pai sau orez servit cu legume, plus desert care poate fi pudding, plăcintă cu mere sau salată de fructe. În Marea Britanie mămicile, dar și viitoarele mămici sunt scutite de stresul de a aduna bani pentru a mitui medicii sau asistentele medicale.

Este absolut exclus ca medicii să ia mită sau orice altă formă de „mulțumire”. Nu îmi făcusem niciun buget, pentru că nu am plătit nici măcar o liră pentru consultațiile din timpul sarcinii, pentru naștere, spitalizare sau medicamente. Totul este gratuit. Sarcina este o perioadă atât de frumoasă din viața unei familii și nașterea este un eveniment deosebit. Să nu-ți faci griji pentru bani în aceste momente este nu doar plăcut, dar și necesar.”

– Doina Lungu

Citește și: Prețurile caselor din Marea Britanie au explodat | DeStiut.ro

Citește și: Brexit-ul fără acord ar putea afecta economia Marii Britanii de trei ori mai mult decât coronavirusul | DeStiut.ro

Citește și: Madridul, pe cale să intre în carantină totala! „Ne așteaptă săptămâni dificile în Madrid și trebuie să acționăm decisiv” | DeStiut.ro

Citește și: O însoțitoare de bord a devenit traficant de droguri după ce și-a pierdut slujba din cauza carantinei | DeStiut.ro

sursa